Counter-Strike se află într-o continuă evoluție. Fie că este vorba de grafică, hărți, abordări inventive ale jucătorilor sau chiar input personalizat, comunitatea CS modelează jocul.
Crearea de scripturi și automatizarea comenzilor jucătorilor a creat întotdeauna controverse, dar, de-a lungul anilor, unele tipuri de scripturi (de exemplu, cel pentru săritură și aruncarea grenadelor) au fost adoptate de către comunitate, deoarece acestea permit efectuarea unor acțiuni în joc care altfel ar fi imposibile. De fapt, săriturile în care sunt aruncate grenade sunt atât de importante încât am implementat o modalitate fiabilă de a le face posibile fără a fi necesare scripturi sau asocieri de taste speciale (cu alte cuvinte, să sari și să arunci rapid o grenadă).
Dezvoltarea coordonării și a reflexelor a fost întotdeauna esențială pentru a stăpâni Counter-Strike.
Recent, datorită câtorva caracteristici hardware, delimitarea dintre inputul manual și cel automatizat a devenit neclară, motiv pentru care am decis să clarificăm ce este și ce nu este acceptabil în Counter-Strike.
Am decis să nu mai permitem automatizările (prin intermediul scripturilor sau al produselor hardware) care ignoră abilitățile de bază menționate anterior, iar de acum înainte (pentru început doar pe serverele de joc oficiale Valve), jucătorii care sunt suspectați că automatizează mai multe acțiuni în joc prin intermediul unui singur input vor fi excluși din meciuri.
Pentru a preveni încălcarea accidentală a noii reguli, asocierile din joc care includ mai multe mișcări și/sau acțiuni de atac nu vor mai funcționa (de exemplu, asocierile nule și cele pentru săritură și aruncare de grenade).
Daci ai o tastatură care dispune de o funcție de automatizare a inputurilor (de exemplu, „Snap Tap Mode”), asigură-te că dezactivezi funcția respectivă înainte de a te alătura unui meci pentru a evita excluderea din meci.